sâmbătă, martie 15, 2025

Kelemen Hunor, despre scandalul Daniel Băluță – Nicușor Dan: Ce s-a întâmplat este catastrofal, inacceptabil

Must Read

Kelemen Hunor, candidatul UDMR la alegerile prezidențiale, a spus miercuri în emisiunea politică a HotNews.ro că el a semnat, când era în guvern, o Ordonanță de Urgență în care se alocau bani pentru refacerea planșeului de la Unirii, care a iscat scandalul între Nicușor Dan și Daniel Băluță. În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat în aceste zile este „catastrofal”.

„Ceea ce s-a întâmplat acolo în aceste zile e catastrofal, este absolut inacceptabil. Știu cât de cât povestea, eram în guvern, eu am contrasemnat OUG, era în coordonarea mea Ministerul Dezvoltării. Acolo era vorba despre o expertiză făcută de Universitatea Tehnică, a venit ministrul, a prezentat, și a zis că trebuie să găsim o soluție. Gradul de risc era 4. Atunci, el a propus după câteva discuții să lărgim programul Anghel Saligny, să suplimentăm cu 750 milioane de lei pentru această lucrare”, a declarat Kelemen Hunor la HotSpot, emisiunea politică a HotNews.ro. 

El spune că Daniel Băluță și Nicușor Dan ar trebui să ajungă la o soluție împreună. 

„Aici dacă apare o problemă de aviz, atunci trebuie să se așeze oamenii ăștia. Nu sunt în stare să discute despre binele comun, despre interesele societății. Se luptă pentru ce? Și pierde cine? Pierd bucureștenii. Deci e catastrofal mesajul transmis și de unii, și de alții. Dacă legea nu e clară, chemi prefectul, chemi juriștii. Dacă nici prefectul nu e în stare să medieze între Băluță, Nicușor Dan și Negoiță, atunci vine Ministerul Dezvoltării, vine Ministerului Mediului, dacă Apele Române au intabulat greșit toată zona pe numele lor. Deci stabilești în două, trei ore, domnule, ne așezăm, nu plecăm până nu rezolvăm problema, că nu e problema unuia sau altuia, este problema bucureștenilor”, a mai spus candidatul UDMR la prezidențiale. 

El a spus, din nou, că „e dezastruos să ajungi la acest scandal cu buldozere, cu garduri, cu poliția locală, cu Poliția Națională“, e dezastruos”, a concluzionat el”. 

​HotNews.ro

Read More

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -
Latest News

România NU se pregătește de război. Explicațiile oficiale pe marginea unei adrese reale, despre „cartelele pentru consum raționalizat” și „bugetul pentru război”

România NU se pregătește de război. Explicațiile oficiale pe marginea unei adrese reale, despre „cartelele pentru consum raționalizat” și „bugetul pentru război” România nu se pregătește de război, iar o adresă care circulă în online, deși este reală, promovează un fake news, afirmă Guvernul. Și premierul Ciolacu spune că „eu vă garantez că nu intrăm în niciun război”. Temerile privind pregătirile pentru război au apărut după rostogolirea pe rețelele sociale a unei adrese a Biroului Zonal pentru […]
Adresa cartelelor pentru rationalizare la război
România nu se pregătește de război, iar o adresă care circulă în online, deși este reală, promovează un fake news, afirmă Guvernul. Și premierul Ciolacu spune că „eu vă garantez că nu intrăm în niciun război”. Temerile privind pregătirile pentru război au apărut după rostogolirea pe rețelele sociale a unei adrese a Biroului Zonal pentru […]
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -