Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis că noile taxe vamale aplicate de Statele Unite nu vor avea impact asupra contractelor existente privind înzestrarea Armatei Române. Potrivit acestuia, toate acordurile în derulare vor continua conform planului.
Achizițiile pentru apărare vor proveni în principal din Uniunea Europeană
Ilie Bolojan a explicat că, în contextul accesării fondurilor europene pentru apărare, achizițiile se vor face în principal din state membre ale Uniunii Europene. Totuși, această orientare nu implică o interdicție asupra achizițiilor din Statele Unite.
Achiziția va avea o pondere majoritară din țările UE, dar nu există o interdicție de a face achiziții și din SUA. România va continua colaborarea cu partenerii tradiționali din afara blocului comunitar, acolo unde este necesar.
Echipamente esențiale pot fi furnizate doar de SUA
Președintele interimar a subliniat că anumite capabilități militare sunt disponibile exclusiv la producători americani, iar acest lucru nu poate fi ignorat. Există componente militare care nu pot fi achiziționate din Uniunea Europeană. Doar Statele Unite le produc, doar ele au aceste capabilități. Este normal ca Europa să contribuie mai mult la apărarea ei, dar trebuie să ținem cont și de aceste realități.

Contractele aflate în derulare rămân valabile
Bolojan a reafirmat că toate contractele deja semnate pentru echipamente și armament vor fi respectate și nu vor suferi modificări din cauza noilor tarife vamale.Toate contractele pe care le avem vor fi menținute. Există în continuare această disponibilitate de colaborare cu partenerii externi, iar proiectele semnate vor continua.
România pregătește aplicația pentru fonduri europene în domeniul apărării
Pentru a accesa fondurile europene de apărare, România lucrează în această perioadă la finalizarea regulilor de aplicare. O echipă tehnică urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru a discuta criteriile de eligibilitate. În aceste zile se lucrează la reguli. O echipă din România se va deplasa la Bruxelles pentru a clarifica aceste aspecte, în așa fel încât să putem definitiva aplicația și să avem o estimare clară a proiectelor care pot fi finanțate.
Achizițiile din afara UE rămân posibile prin fondurile europene
Accesarea fondurilor europene nu exclude achizițiile din țări NATO care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum SUA sau Marea Britanie. Condiția esențială este respectarea criteriilor de finanțare stabilite la nivel european.
Achizițiile din SUA, din Marea Britanie sau din alte țări NATO care nu fac parte din UE sunt în continuare posibile. Fondurile europene nu exclud aceste opțiuni, ci doar stabilesc o pondere majoritară a achizițiilor din interiorul Uniunii.