Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a decis retragerea ordinului prin care toți comercianții ar fi fost obligați să afișeze public adaosul comercial aplicat produselor, raportat la prețul de achiziție al producătorului. Ordinul, aflat în transparență decizională de o lună, a fost inițiat de președintele instituției, Cristian Popescu Piedone, însă nu va mai fi publicat în Monitorul Oficial.
Ordinul ANPC privind afișarea adaosului comercial a fost retras
Documentul prevedea ca toți operatorii economici din România să informeze consumatorii despre adaosul comercial aplicat fiecărui produs vândut. Scopul declarat al măsurii era creșterea transparenței pe piață și sprijinirea consumatorilor în luarea unor decizii de achiziție mai bine fundamentate.
„Prin această inițiativă urmăream o informare corectă și completă a consumatorilor români, astfel încât aceștia să își poată alege produsele în mod rațional, în deplină cunoștință de cauză”, au transmis oficialii ANPC la momentul lansării proiectului în consultare publică.
Reacții negative din partea mediului de afaceri
Propunerea a fost însă puternic criticată de economiști și reprezentanți ai comercianților, care au avertizat asupra unor posibile efecte negative asupra pieței. În urma consultărilor publice, ANPC a decis să renunțe complet la proiect, invocând riscuri precum:
-
crearea unei diferențe de tratament între comercianții locali și platformele online internaționale care nu pot fi reglementate la fel de strict,
-
scăderea competitivității României în raport cu alte state membre ale Uniunii Europene,
-
adaosul comercial descurajarea investițiilor, cu impact negativ asupra mai multor sectoare, inclusiv retail, logistică, construcții și industrie alimentară.
adaosul-comercial
Măsura ar fi putut crea confuzie în rândul consumatorilor
Un alt argument adus de ANPC în sprijinul retragerii este acela că afișarea adaosului comercial nu ar fi adus beneficii reale consumatorilor, ci ar fi putut genera confuzie și interpretări greșite. Instituția consideră că simpla informare cu privire la adaosul comercial, fără context suplimentar, nu garantează o înțelegere mai clară a valorii sau calității produsului achiziționat.
Totodată, există riscul ca unii comercianți să evite listarea produselor de calitate superioară, care au un adaos mai mare, în favoarea celor mai ieftine, ceea ce ar putea afecta negativ oferta disponibilă pe piață.
Diferențe de reglementare între comercianții locali și platformele internaționale
Un punct sensibil invocat în decizia ANPC este legat de diferențele de reglementare între platformele de comerț online locale și cele internaționale, în special cele din afara UE. Ordinul ar fi impus obligații suplimentare comercianților români, în timp ce respectarea acelorași cerințe nu putea fi impusă platformelor din afara spațiului comunitar care activează pe piața românească.
„Se creează astfel un dezechilibru între operatorii economici interni și cei din state terțe, fără posibilitatea reală de control sau sancționare a celor din afara UE”, precizează ANPC în decizia oficială de retragere.
Ordinul ANPC este eliminat definitiv
Inițial, ordinul fusese suspendat temporar, însă decizia de miercuri elimină complet această inițiativă legislativă. ANPC subliniază că a luat această hotărâre ținând cont de feedbackul primit din partea mediului de afaceri, dar și de necesitatea menținerii unei concurențe echitabile pe piața națională.